Negocierile SUA–UE–Ucraina pentru încetarea războiului, blocate înainte să înceapă
Întâlnirea prevăzută pentru miercuri, la Londra, între oficiali ai Statelor Unite, Ucrainei și Uniunii Europene, a fost amânată, după ce mai mulți miniștri de Externe și-au anulat participarea, scrie Reuters. Secretarul de stat american, Marco Rubio, și-a anulat vizita în capitala britanică, motivând, potrivit unui oficial european, îngrijorări privind o eventuală revenire a Ucrainei la pozițiile dure inițiale, care ar compromite orice progres al negocierilor. Întâlnirea la nivel înalt urma să-i reunească pe miniștrii de Externe ai Marii Britanii, Ucrainei, Franței și Germaniei.